Mergi la continut
MIT MOTORS INT

Recordmanul Kia Niro: peste 1600 Km fără realimentare!


Kia Niro hibrid, un singur plin de combustibil, patru șoferi și încă o mare provocare: doborârea recordului de consum pe care Kia Niro l-a înregistrat deja. Reușim? Citiți mai departe...



Trebuie să recunosc că atunci când cineva stabilește un record cu orice vehicul, suntem impresionați. Kia Niro este una dintre acele mașini care se poate lăuda cu un record Guinness și nu unul oarecare: să pleci din Los Angeles și să ajungi la New York cu un consum mediu de 3,07l/100km – și patru plinuri de combustibil – demonstrează că acest Kia Niro hibrid are stofă de lider în rândul ultimului val de hibride care au ajuns pe piață. Un record care a trecut granițe și, cum altfel, a avut ecou imediat în redacție, iar reacția care a urmat a fost că s-a strâns o echipă de test, nerăbdătoare să găsească cea mai mică scuză pentru a se lansa într-o nouă aventură… ultima provocare în care mă lansasem a fost să traversez o jumătate de peninsulă cu un SUV ca să ajung la Lisabona fără a parcurge un singur kilometru de asfalt, așa că de data asta aveam să acceptăm doar propuneri realiste, făcute cu picioarele pe pământ.



Obiectivul principal era să ajungem la un nou record de consum, mai bun decât cel înregistrat de Kia Niro în cartea Guinness. Prin urmare, voiam să doborâm bariera de 3l/100km în condiții reale de circulație, dar aceasta nu avea să fie singura condiție pe care o puneam înainte ca Niro să pornească la drum: puteam să alimentăm o singură dată, nu se admiteau opriri pentru realimentare, ci doar pentru schimbarea șoferului – în total fiind implicate patru persoane. Și, ca să facem lucrurile și mai complicate, am impus un număr minim de kilometri pentru ca obiectivul să fie valabil: 1.500 Km, o condiție care ne cerea să punem în legătură consumul minim cu viteza medie. Vă spun sigur că n-avea să fie ușor.

Kia Niro: trucurile noastre

O provocare e o provocare, cauți cele mai bune condiții, deși în viața reală este imposibil să le reproduci pe cele din laborator, așa că trebuia să cunoaștem în profunzime cărțile pe care le aveam în mână pentru a pune la cale cea mai bună strategie. Prima, să verificăm consumul real al modelului Kia Niro în istoricul nostru de teste: foarte redus, dintre cele mai bune din categorie. Semn rău pentru noi, fiindcă a îmbunătăți consumul unei mașini care deja este ultra-eficientă este dificil, așa că trebuia să mizăm pe o carte mai bună. Când am verificat capacitatea reală a rezervorului, ne-am dat seama că aveam doar mai puțin de un sfert de litru adițional pe lângă cei 45 de litri anunțați de companie. Și în condiții controlate, pe pista de încercări de viteză a INTA (Institutul Național de Tehnică Aerospațială), am putut de asemenea să verificăm kilometrii care se puteau face cu Niro odată ce autonomia ar fi marcat zero absolut. Ar fi fost un as în mânecă pe care nu voiam să-l folosim. Autoturismul nostru Niro a sosit bine rodat și, așa cum am cerut, a fost vorba de o echipare Drive, una dintre cele două variante ale gamei care omologhează 3,8l/100km, dat fiind că echiparea Emotion presupunea dotarea cu roți de 18 inci – 4,4l/100km consum mediu oficial – împreună cu cauciucuri de orientare mai sportivă, ce ar fi limitat enorm șansele noastre de succes.



Mai precis, roțile au fost singurul nostru „joker” pentru desăvârșirea consumului și pentru a mai câștiga vreo zecimală: mergem cu presiunea încărcăturii, lăsând restul strict conform dotarilor de serie. Restul ar depinde doar de Niro și de „capacitatea” șoferilor implicați de a se „înțelege” bine cu tehnologia sa. De exemplu, nu cunoșteam stabilitatea bateriilor atunci când sunt supuse unei intensități atât de prelungite în condiții de temperatură nu foarte favorabile – de la minus 1 grad pe timpul nopții la 14 grade pe timpul zilei, pe durata testului. Așa că mai rămânea doar să ieșim să ne „antrenăm” până să găsim locul și condițiile favorabile. Am eliminat, evident, șoselele cu limită de viteză mai mare de 90km/h, ca să nu fim un obstacol pe patru roți, plan care ne-ar fi permis să stabilim o viteză medie suficientă pentru a „cuceri” bariera celor 1.500 km, dar să reușim să o atingem cu mai puțin de 3l/100km consum. Un traseu urban pe străzile mai mari din Madrid ar fi influențat fără îndoială kilometrajul final, așa că am optat pentru un circuit periferic în jurul Madridului, o buclă circulară care garanta siguranță maximă pentru restul participanților la trafic, care ar fi putut să permită conducerea mai mult sau mai puțin în același ritm, de asemenea un traseu cu puține denivelări per total și, în afara aglomerării de la orele de vârf, opriri minime. Începem să facem primele „antrenamente”, dar cu patru persoane la bord, ne permitem să ne gândim la o minimă șansă de succes... cu condiția să se estimeze influența a trei pasageri în plus asupra consumului.


Kia Niro: începem testul

Ziua Z, ora H. Privim departe pentru a anticipa tot ce se poate anticipa în materie de circulație, conducem cu calm... și nimic altceva, fiindcă nu trebuie să execuți niciun ritual în plus pentru a scoate ce e mai bun din sistemul hibrid de propulsie al lui Niro. Înainte ne dăduserăm seama că mașina îl cucerise pe șofer: cel puțin în aceste condiții de utilizare, se dovedea a fi ineficient să continui să „te joci” cu schimbătorul de viteze al cutiei de viteză cu dublu ambreiaj. Prin urmare, adaptarea la acest hibrid necesita doar accelerație progresivă și să profiți de orice punct al drumului în care sistemul hibrid ar fi putut să regenereze bateriile fără nevoia de a porni motorul termic.

Coborârile, luate ca atare, n-au fost prea multe pe acest traseu, dar Niro are o calitate care fără îndoială contribuie în mod decisiv la eficiența sa: rezistența minimă la rulaj. Odată pornit și ajuns la viteză stabilă, Niro cere să mângâi doar accelerația, dar chiar mai importante au fost acele părți ale traseului cât de cât favorabile de care am putut să profităm pentru a optimiza și mai mult reîncărcarea bateriilor în mișcare, reținându-l intenționat pe Niro în frână de motor. De fapt, în situațiile în care ești nevoit să reduci viteza, aș pune pariu că în peste 80% din cazuri nu au intervenit nici discurile, nici plăcuțele, doar rezistența electrică a sistemului hibrid în procesul de încărcare a bateriilor pe care sistemul însuși îl gestionează în mod inteligent, mereu între, mai mult sau mai puțin, 25 și 75% din capacitatea sa; niciodată nu permite să se termine, dar cel mai important este că nici nu se „grăbește” să se auto-aprovizioneze din motorul termic. Stabilitatea bateriilor sale a fost, fără îndoială, un factor cheie în atingerea obiectivului, dat fiind că, de la începutul și până la finalul testului, am realizat fiecare buclă cu regularitate sistematică.



Stabilirea recordului... Dacă primul tur a fost doar de „încălzire”, al doilea presupunea să se stabilească cifrele de viteză medie și consum, ținând cont, în plus, de eroarea obișnuită a computerului de bord de doar o zecimală, așa că nu am putut jongla să ajungem la 2,9l/100km în computerul de bord știind că ascunde o eroare de 2,5%. După douăsprezece ore, șoferul din a treia tură mergea cu o medie de 57km/h și un consum de 2,8/100, așa că am preferat să ajustăm ritmul pentru a rafina recordurile. La o viteză nu mai mare de 70km/h, Niro este, global, mai electric decât termic: mai mult de 60% din distanța parcursă s-a realizat cu motorul de benzină „latent”, ceea ce înseamnă practic o mie de kilometri din cei 1.683 parcurși în total. După ce am petrecut întreaga zi circulând fără întrerupere, un lucru ne era clar: fuseserăm prea conservatori, așa că n-a fost nevoie să folosim acel as din mânecă. După 30 de ore, cu autonomia ajunsă la zero, Niro depășise, cu brio, obiectivele... Și ne-au rămas ceva mai mult de 2 litri de combustibil.

Test Kia Niro: cifrele

- 2,53: l/100 consum mediu real obținut. Cifră impresionantă care demonstrează eficiența care se ascunde în adâncul lui Niro. Cei aproape 1.700 de kilometri parcurși au costat doar 50 de euro. 

- 53,03: km/h viteză medie finală. Rulează, rulează și iar rulează. Deși mare parte din traseu a fost parcurs la o viteză între 70 și 80km/h, orele de vârf nu iartă.
- 30 de ore și 8 minute: Timpul total investit. Niro nu s-a oprit. Doar pentru schimbarea șoferului. Patru „eco-șoferi” în schimburi de câte șase ore… Unii dintre noi au condus de două ori.

- 1.683 km: Kilometri parcurși în total. Din centrul Madridului am fi ajuns la Paris și dincolo de el, dar n-am ieșit dintr-o buclă de 37 de kilometri.
- 39%/61%: proporția de kilometri parcurși în mod hibrid/electric. Niro a reușit să acopere practic o mie de kilometri fără intervenția motorului pe benzină.

Așii unui Kia Niro

- Motorul termic: motorul pe benzină e cu injecție directă, compresie înaltă, cursă lungă... Nu numai că este foarte calm, de asemenea prioritizează răspunsul și randamentul la regim scăzut și, cu câteva excepții, are mereu „dopaj” de motor electric, astfel că puterea reală este de fapt echivalentă a 141 CP globali pentru lanțul cinematic al hibridului.
- Dublul ambreiaj: legătură între motorul cu combustie și cel electric, compact, ușor; mereu o armă secretă care permite atât rapiditate, cât și blândețe. Față de altele, îți dă senzația de mare „naturalețe” atunci când conduci un Niro.
- Motor electric și baterii: motorul aduce 32 KW instantaneu, bateriile îl alimentează cu 1,56 kWh, iar Niro profită din plin de o asemenea electrificare. Dacă strategia uzuală unui hibrid este funcționarea pe multe porțiuni de câteva sute de metri pe electric, Niro în schimb a fost capabil să meargă 4 kilometri neîntrerupt numai pe modul electric.

Citiți aici articolul în varianta originalã, pe autopista.es:
http://www.autopista.es/pruebas-de-coches/articulo/kia-niro-reto-record-consumo-mas-1600-km-solo-deposito